Inteviu cu regizorul Luminița Țâcu

Războiul din UCRAINA este tragedia care ne-a schimbat atitudinea față de viață

Luminița Țâcu: „Îi așteptăm la teatru pe toți cei care mai cred că împreună suntem puternici și putem opri războiul!”

Dragă Luminița Țâcu, ești la al doilea spectacol despre războiul din Ucraina, primul fiind „Requiem pentru Bucea” pe care l-ai regizat impreuna cu Mihai Fusu. Noul tău spectacol de la Teatrul Mateevici este facut după textele autorilor ucraineni. E un spectacol în care este scoasă în prim-plan oroarea războiului. Autorii au trăit-o pe propria piele. E și acesta un spectacol manifest și o pledoarie pentru pace. Pe mine m-a emotionat foarte tare. Am văzut foarte mulți spectatori plecând de la spectacol cu ochii în lacrimi. Ai plâns și tu când l-ai făcut sau când l-ai văzut la premiera?

Războiul din UCRAINA este tragedia care ne-a schimbat atitudinea față de viață, față de cei apropiați, dar și față de felul cum ne manifestăm în societate. Fiecare din noi sau, cel puțin, o parte din noi – artiști, activiști culturali și sociali, oameni de teatru, scriitori, dramaturgi, jurnaliști, politicieni, cetățeni de rând s-au implicat și au încercat să se opună acestui război nedrept și sângeros împotriva poporului ucrainean și întregii țări UCRAINA. Primul meu cuvânt împotriva războiului a fost REQUIEM PENTRU BUCEA. Un eveniment care s-a născut din dorința de solidaritate și a apărut la inițiativa ta, Dumitru, o inițiativă demnă de tot respectul și de toată recunoștința. REQUIEM PENTRU BUCEA a fost primul nostru manifest pentru PACE, un manifest care a fost posibil pentru că a avut toată susținerea regizorului, actorului și directorului Teatrului Național Mihai Eminescu, Petru Hadârcă, care, de altfel, întotdeauna este foarte implicat în activități și evenimente teatrale menite să promoveze mesaje pașnice și să vorbească despre dreptul nostru comun la o viață liberă și frumoasă. REQUIEM PENTRU BUCEA a fost un eveniment care a unit durerea poeților ucraineni cu cea a poeților din România și Republica Moldova și da s-au vărsat multe lacrimi în timpul repetițiilor, dar și în timpul spectacolului pe scenă și în sală. A fost un eveniment de o valoare deosebită, doar că nu ne putem opri doar la un singur eveniment. Este important să păstrăm un discurs continuu și viu despre dezacordul cu acest război care nu se oprește. Tocmai din această necesitate a apărut spectacolul SĂ LE SPUNEM PE NUME. Este un spectacol realizat și produs la Teatrul „Alexei Mateevici”. SĂ LE SPUNEM PE NUME este un spectacol care are la bază șase texte ale dramaturgilor ucraineni, șase texte care vorbesc despre acea zi de 24 FEBRUARIE 2022, zi care a schimbat sorți și care a nimicit vieți. Dacă am plans sau nu? Poate…, dar nu-mi mai aduc aminte și nici nu vreau să mai vorbesc despre lacrimi. Vreau să vorbesc despre capacitatea noastră de a ne solidarize, de a crea ceva important, de a avea un cuvânt ferm împotriva acestei orori care a început pe 24 FEBRUARIE 2022. Cred că SĂ LE SPUNEM PE NUME nu este despre lacrimi, dar e despre ceea ce avem de făcut dincolo de lacrimi. Spectacolul rămâne în repertoriul teatrului Alexei Mateevici, așa că din toamnă toată echipa TAM își așteaptă spectatorii ca să construim împreună un dialog despre cât de mult prețuim PACEA.

Spectacolul tău, pus pe scena Teatrului Mateevici, e un spectacol document. Care ne îndeamnă să nu uităm ceea ce ni se întamplă azi. Să ținem minte. Care ar fi lucrurile cele mai importante pe care tu ne spui prin acest spectacol să le ținem minte din acest război?

SĂ LE SPUNEM PE NUME este un spectacol documentar care are la bază istoriile personale ale dramaturgelor ucrainene Liudmila Timoșenko, Natalia Blok, Oksana Savcenko, Irina Gareț, Tetiana Kițenko și dramaturgului ucrainean Andrii Bondarenko. Sigur că orice inițiativă civică, eveniment artistic sau creație teatrală care își asumă un discurs public menit să promoveze mesaje de solidaritate și de luptă pașnică împotriva ororilor este și un îndemn la rațiune. Știm foarte bine puterea artei teatrale de a atinge inimile și de a răscoli sufletele spectatorilor, dar eu împreună cu echipa TAM îmi doresc un apel la rațiune și la conștiință. Toți cei care ne-am implicat în realizarea acestui spectacol: actori, artiști de lumini, video, sunet și scenografie, ne dorim ca fiecare din cei prezenți în sală să audă și să înțeleagă cât de aproape este acest război de noi, câte vieți a curmat acest război, cât sânge s-a vărsat în acest război, câți copii vor crește fără părinți… și să înțeleagă că ceea ce se aude din scena TAM e adevărul dureros trăit de cei care au avut puterea să-l și scrie, iar nouă nu ne rămâne decât să avem curajul SĂ LE SPUNEM PE NUME și să transmitem adevărul pe care l-au trait vecinii noștri, rudele noastre din Ucraina și întreg poporul ucrainean.  

În spectacolul tău joacă doar un singur băiat și restul fete. De ce ai ales doar fete? Ai vrut sa vorbești și despre condiția femeii în timpul acestui război?

Așa este. Un actor și cinci actrițe. Este vorba despre Victor Untilă și Elena Hatman, Nina Lefter, Olesea Sveclă, Ludmila Botnaru, Mihaela Chiu. E o distribuție pe care n-am gândit-o în mod intenționat. Majoritatea textelor care au fost traduse în cadrul campaniei ARTIȘTI ROMÂNI pentru ARTIȘTI din UCRAINA, o inițiativă UNITER, erau semnate de către femei și doar foarte puține de către bărbați. Deși, trebuie să recunosc, îndată ce am descoperit textele, m-am gândit la trupa de la TAM și acum le sunt recunoscătoare pentru că au avut curajul să se implice și au lucrat cu multă dăruire și dorință acerbă de a ieși în fața spectatorilor cu cele mai valoroase texte scrise de după 24 FEBRUARIE 2022. Iar prezența acestei dramaturgii ucrainești pe scenele românești se datorează Ralucăi Rădulescu, autoarea traducerilor acestor texte. Iar faptul că în spectacol avem doar un singur actor, cred că și asta vorbește despre vremea de război, vreme când majoritatea bărbaților stau cu arma în mână ca să-și apare femeile, copiii, poporul și țara.

Tu ești o regizoare foarte curajoasă atacând această temă și eu m-am gândit, văzându-ți spectacolul că prima misiune a artei e să nu tacă. Tu nu taci. Tu spui adevarul. Cu ajutorul actorilor de la Mateevici. Am avut impresia că în răstimpul cât a durat spectacolul, am fost în Ucraina, acolo unde au loc lupte. Noi, spectatorii, suntem supraviețuitorii războiului. Am supraviețuit datorită ție și actorilor. Ne-ai condus în infern și ne-ai scos de acolo. După spectacol, am ieșit transfigurați din sală. Asta ai urmărit: să ne arăți războiul din interiorul său?

Ceea ce am urmărit eu este, în primul rând, să nu denaturez veridicitatea istoriilor trăite de cei care s-au trezit în gura războiului, de cei care au încercat să fugă din calea lui și de cei care își apară copiii de ororile

Războiului, și de cei pe care nu-i mai oprește nimic și vor să vorbească despre adevărată față a războiului. Iar dacă cei care sunt în sală trăiesc emoții puternice sau își asumă să fie parte a acestui act de solidaritate cu poporul ucrainean și artiștii din Ucraina este, într-un fel, și datorită nouă, celor care nu tac și aleg să construiască o societate conștientă și liberă. Îi așteptăm la teatru pe toți cei care mai cred că împreună suntem puternici și putem opri războiul!

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Viorel Postolachi

Maxima lunii octombrie

Îmbătrânind, îmi dau seama că de școală au nevoie nu copiii, ci părinții. Viorel Postolachi

Noutăți
Filip Klega

Kaufland în București

Kaufland din Bucuresti de lângă gara Basarab este proiectat în mod absolut identic cu magazinul similar din Praga de la capătul tramvaiului 9 Sortimentul este

Noutăți
Victor Dumbrăveanu

Lumina de la capătul tunelului

(roman inedit, trimis de fiica autorului, partea a doua) Am lăsat amintirile pentru o altă ocazie şi m-am grăbit să fiu drăguț cu doamnele. Am

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *