O abordare informațională a lumii susține, la noi, Mihai Drăgănescu (1929-2010), fost președinte al Academiei Române și director al Institutului de Cercetări în Informatică. În multe din lucrările sale (din care amintesc: Inelul lumii materiale (1979), Ortofizica (1985), Informația materiei (1990), Societatea con-științei (2007)) se susține o viziune foarte actuală asupra lumii. Deși teoria este materialistă, cel puțin așa era la început (nu se putea altfel în era comunistă), el susține că profunzimile lumii materiale arată conectarea dintre diferite niveluri de informație, constituind un fel de lume a sensurilor. Asistăm la o îmbinare dintre formal și neformal, structural și fenomenologic, formă și sens pentru a putea să facem lumea de înțeles.
Susținând că ne aflăm în cea de-a treia revoluție științifică, Mihai Drăgănescu ne oferă un bun instrument pentru a sublinia deosebirea dintre om și inteligența artificială (IA) – nu atât pentru că nu sunt sisteme vii, autoreproductive, dar strict pe baza înțelegerii, putem revizui testul Turing; presupoziția de bază este deosebirea dintre sens și semnficație, dar în mod complet deosebit de ceea ce știm de la Frege: omul are înțelegere pe baza semnificației și sensului, în vreme ce IA are acces exclusiv la semnificația formală (deci, este lipsită de sens).
Ca să înțegem această idee, avem nevoie să plecăm de la profunzimile lumii materiale, adică nivelul mai profund decât ceea ce ne oferă fizica cuantică: la acest nivel profund nu vom regăsi nici electroni, nici cuarci, ci lumatie și informaterie.
Lumatia, ca o componentă a lumii profunde, este materia primordială nestructurată, dar care se poate structura prin informaterie. Ca materie suport, lumatia este sursa energiei universului, adică un fel de rezervor al lumii; împreună cu informateria reprezintă matricea fundamentală a lumii.
Informateria este materia informațională, un fel de amestec intim între materie și informație, în care informația se manifestă ca proces fizic, numit ortosens. Deși nu este conștientă, informateria este un ingredient al oricărui organism, având acces la informaterie prin ceea ce Mihai Drăgănescu numește introdeschidere.
Introdeschiderea este un fel de sinteză hegeliană între deschidere și închidere. Dacă lumea este, oarecum, deschisă în profunzime și închisă fie la nivel micro, fie la nivel macro, introdeschiderea o putem asocia cu organismele vii, ce sunt simultan deschise și închise. Astfel, un organism are acces la informaterie, proces denumit introdeschidere.
Nu fizica este chemată să ne dea imaginea potrivită despre lumea ca informaterie, deci nici măcar teoriile cuantice ale gravitației (teoria corzilor, teoria buclelor etc.), ci ortofizica. Mai apropiată de filosofie decât de fizică, ortofizica urmărește elaborarea unui model al profunzimii lumii materiale care să explice modul în care se trece de la materia profundă la constituirea particulelor elementare și la apariția universului. Propunând o viziune structural-fenomenologică asupra lumii materiale, ortofizica pune în centru informația, ce capătă astfel „semnificație ontologică”.
Ajung la altă categorie a limbajului tehnic, specializat al ortofizicii, și anume ortosensul, ca proces fundamental ce are loc în informaterie. La acest nivel profund al lumii, ortosensul apare de la sine (deci, nu este legat de om), cum ar fi manifestarea nivelurilor de stare ale particulelor. Privind organismele vii, introdeschiderea acestora permite dobândirea de ortosensuri tocmai datorită cuplajului informaterie-lumatie.
În lucrarea Informația materiei (1990), Mihai Drăgănescu arată cum inelul lumii materiale se închide și simultan se deschide: de la materia profundă la om și societate; de la om și societate, prin intermediul informateriei se ajunge înapoi la materia profundă; pe de altă parte, materia profundă generează lumea fizică cuantică, lumea fizică macro și apoi viața, iar inelul se închide la om și societate.
Faptul că informația este încărcată de sens (sau este sens) vine să întărească teza deosebirii dintre sens și semnificație, de la care am pornit în acest text. La nivelul informateriei, sensul este un proces fenomenologic ce se constituie în cadrele vieții sociale, deși, inițial, semnificația provine din sens. Pe de altă parte, semnificația trebuie văzută în legătură cu înțelesul: este parte fundamentală a înțelesului. Din acest punct de vedere, informația are un aspect structural formal și un aspect fenomenologic; partea formală conține structurile sintactice și structurile semnificației de context și de referință; partea fenomenologică conține sensurile (sau ortosensurile) corespunzătoare. Văzută fără componenta semantică, este ușor de înțeles de ce Mihai Drăgănescu acordă această capacitate inteligenței artificiale (spre deosebire, omul înțelege prin sens și semnificație).
Am văzut deja cum, prin intermediul conștiinței, omul poate acționa asupra lumii fizice și astfel asupra materiei profunde. Rolul jucat de sens și semnificație – deci, de înțelegere – este astfel pus în prim-plan de Mihai Drăgănescu. Mai mult, în lucrările sale târzii, de după 1989, fostul președinte al Academiei Române subliniază caracterul sacru, divin al informației. Între sacru și divin, pe de o parte, și informație, inclusiv materia ce o conține, pe de altă parte, adică între nivelul poetic al lumii și nivelul științific, avem nevoie să vedem locul jucat de hermeneutică. Metoda științifică, deci abordarea rațională a lumii, nu este suficientă pentru înțelegerea lumii în care trăim. Este deci nevoie ca cele două aspecte să meargă împreună, știința și poezia fiind intim legate prin hermeneutică în această abordare filosofică a lumii ca informație.
