În ziua în care am aflat că voi merge la tabără săream în sus de fericire. Așteptam cu nerăbdare vacanța ca în sfârșit să pot merge. Îmi aduc aminte cu mare emoție ziua în care am ajuns și am fost cazați la Cuhnești. Aici, mi-am regăsit liniștea și inspirația. Serile erau liniștite și calme. Diminețile, pe la 8, 9, aveau și ele farmecul lor. Așteptam cu nerăbdare cafeaua. Ea îmi asigura energia pe tot parcursul zilei. Aveam entuziasm și scriam câte două poezii pe zi.
Am vizitat mai multe sate din Raionul Glodeni. Toți oamenii au fost călduroși și ospitalieri, dar, în mod deosebit, m-a impresionat stânca „Vatra horelor” din satul Cobani și priveliștea minunată din ograda sculptorului Alexei Vidrașco din satul Cuhnești. Aci am admirat sculpturile și grădina cu flori. Am respirat aer proaspăt. Am privit apusul. Seara, am recitat poezie, iar vocea inconfundabilă a chitaristului Alex Însurățelu a creat o stare dumnezeească.
Pe un scăunel, stătea cuminte dna Lidia, mama sculptorului Alexei Vidrașco. M-am așezat lângă ea. Dnei m-a întrebat dacă mai avem nevoie de ceva și, fără să-mi aștepte răspunsul, se ridică de pe scaun să vadă ce mai are de făcut. I-am zâmbit senin. I-am spus că totul e perfect și am rugat-o să rămână cu noi. Mi-a povestit că și dnei în tinerețe scria poezie. Mi-a spus versuri. Mi-a povestit cu multă dragoste despre copilăria și despre ambițiile adolescentului Alexei Vidrașco. Am ascultat fascinată cum a crescut 6 copii, iar din bucata lor de pâine, pe ascuns, ca să nu vadă soțul, a mai hrănit și un copil orfan. Discuția aceasta a fost una dintre cele mai sensibile și emoționante amintiri din tabără și, sper, în curând, povestea aceasta să răsune în cadrul unui interviu.
