Cum m-am întâlnit eu cu un deputat, la teatru

Atât de mulți membri și simpatizanți ai partidului împreună, ca la acel spectacol al lui Noe Mălăeșteanu, nu am văzut niciodată. Până și pe consiliera președintelui, Andreea Ivancea, care își cârnea capul într-o parte de fiecare dată când mă întâlnea pe stradă, am văzut-o în sală, stând în primul rând. Și-a întors și acum capul în partea dreapta și eu nu am avut pe cine saluta, deși am vrut asta, fiindcă o cunosc de când Prutul.

Parcă nu eram la teatru, ci la o ședință de partid. Impresia mi s-a întărit și mai mult când Noe Mălăeșteanu a ieșit pe scenă și, nici una, nici două, a început să-i mulțumească președintelui, și iar s-a dezlănțuit un ropot asurzitor de aplauze.

Spectacolul, firește, a fost despre altceva. În mijlocul scenei, se căsca o groapă în care actorii coborau și ieșeau pe durata spectacolului. Tot lăudându-l pe președinte, scriitorul a făcut un pas înapoi și cât pe ce era să cadă în groapă. Noroc că regizoarea, Ioana Rusu, l-a prins de mână și i-a salvat viața. Spectacolul era despre viață și moarte. Despre moartea fiului său și a mamei sale. După ce regizoarea l-a tras de mână, spre ea, i-a arătat groapa din spatele său. Groapa aia care-și deschidea gura lacom și în care acto-rii coborâră de mai multe ori pe parcursul reprezentației.

Dana se îndepărtă de scriitor și mie mi s-a făcut frică. Tot timpul cât i-a mulțumit Mălăeșteanu președintelui, mi-a fost frică să nu uite de groapa din spatele său și să nu pășească îndărăt, și să cadă în ea ca acel violo-nist moscovit. De asta am și răsuflat ușurat când a terminat de vorbit și s-a coborât de pe scenă. Pericolul trecuse și acum puteam merge la banchet.

În fața ușii, unde se ținea festinul, m-am ciocnit, nas în nas, cu deputatul Vasile Șoimaru, stând de vorbă cu prozatorul Nicolae Rusu, căruia, în urmă cu treizeci de ani, un necunoscut i-a aruncat în ochi o sticluță cu vitriol, desfigurându-i fața. Pe ușă intră Andreea Ivancea și eu mi-am amintit de vre-murile alea frumoase când am lucrat cot la cot la unul dintre cele mai citite ziare din Chișinău și când, încă, ne mai spuneam bună ziua. Am salutat-o pe ea, dar mi-au răspuns Vasile Șoimaru și Nicolae Rusu.

Din una în alta, i-am povestit deputatului despre apelul Consiliului Uniunii Scriitorilor către parlament în care ceream adoptarea legii lustrației.

– Ați auzit de apelul nostru? l-am întrebat pe deputat.

– Nu, n-am auzit. L-ați publicat undeva?

– Da. Vreți să vi-l trimit?

– Da.

– Și-o să-l faceți public în parlament?

– Da, dar cu o condiție.

– Vă ascult.

– Să-l semneze toți scriitorii.

– Asta-i imposibil.

– Altfel, nu-l susțin.

– Ăsta-i un mod delicat de a-l respinge.

– Nici vorbă.

– Dar vreau să știu că l-a semnat și…

– Domnule Șoimaru, dumneavoastră vreți

să vă spălați pe mâini de noi?

– Da de unde? Eu o să-l fac public în parlament.

– Să vă cred?

– Și de ce nu m-ați crede? mă întrebă deputatul și ieși din teatru. Nu știu de ce, dar nu a rămas la banchet. Nu am rămas nici eu. Am ieșit din teatru și mi-am căutat bicicleta. Nu-mi mai aminteam unde am lăsat-o. În sfârșit, am văzut-o legată de un copac. Oare eu am lăsat-o acolo? Nu-mi mai aminteam. Am urcat în șa și am coborât la vale, spre Ștefan cel Mare.

Se înnoră și începu să țârcâie. În fața clădirii securității, se dezlănțui un vânt rece ca gheața. Era atât de rece, că mie îmi păru rău că nu am rămas și eu la banchet. Acolo, cel puțin, nu bătea vântul și nu ploua. În toate ferestrele de la SIS ardea lumina și cred că era cald și la ei.

Distribuie acest articol:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Articole recomandate

Noutăți
Jazgul Orozov

Blestemat să fie

Blestemat să fie Cel care vreodată și-a aruncat dosul palmei peste capul unui copil Blestemat să fie tata xxxStrada principală care se intersecta cu strada

Noutăți
Alexandru Popescu

Halldór Laxness și dialogul abracadabrant

Islanda are multe trăsături care te cuceresc și te motivează să o vizitezi. Este o țară fabuloasă, începând de la climă și relief, până la

Noutăți
Augustina Visan

Ei s-au mutat la casă nouă

Ei s-au mutat la casă nouă Și eu la fel Ei se sărută sălbatic în pat Eu rod un prezervativ, înghit lacom și îmi fac

Noutăți
Anda Vahnovan

Diaspora noastră din Londra

Sârme după atâția ani mă bântuie încă rufele înșirate pe sârmele din fața căminelor cu cinci etaje, stâlpi de metal, firele contorsionate la capete, expunere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *