(elevă în clasa XI‑a)
Eu sunt timpul ce sare
Din ceasul care se cristalizează
Tic‑tac, tic‑tac – încotro nu are
Și nici contract nu semnează.
Știu de ce se va opri, cu el
și timpul va muri
I‑aș pune baterii, l‑aș repara,
Chiar frumusețea i‑aș sacrifica.
Dar dânsul va înțepeni
Și uite‑atunci vremea va fi
Înțelege‑oi că‑n zadar
Am sărit și plâng amar
Doar fiecare salt însumă‑n sine
Durere, sârguință și iubire!
Iubesc să fiu, a fi un om – și gata,
Dar și „a fi” își cere plata…
Iar când amarele și mutele din ele
Curg pe săgeți lacrimile mele,
Eu înțeleg că iar și iar
Încerc să schimb trecutul în zadar.
Mai bine merg pe cea, în cursul lui,
Merg lent, din plin și sub vederea cerului
Mai bine pun săgeților podoabe,
Mai bine, pentru plată, dau din coate,
Mai bine‑l las în voia sa
Și mă opresc din a sălta,
Mai bine merg decât să sar,
Dar și mai bine e să stau!
Fi‑voi dusă de săgeată
Și cu inima‑mpăcată.
Mai bine, bine și iar bine
E să ascult de eu și mine!
