Și ecoul acestui cuvânt, „drag”, din titlul Despre memoriile femeii și alți drag-oni.
Și mărturia aceasta: „Universul meu era Mănăștur”, care are sens de câțiva ani încoace și pentru un om foarte drag mie.
Și plecarea aceea a dumneavoastră în Japonia, dragă Raluca Nagy, cu „zero așteptări sau imagini pre‑plătite, ale mele sau ale altora”, așa cum mi s‑a întâmplat și mie cu un sfert de veac în urmă, într‑o țară care îți lasă „impresia continuă că totul e pe dos… ușile se deschid spre exterior, butoanele în lift sunt pe partea stângă, supa se soarbe, din carte se mușcă, nasul ți‑l tragi, nicidecum sufli, nu există oră de vară și de iarnă, lumea stă cu religiozitate la film până la sfârșit…”
Plus această lecție de viață: „Am învățat că nu e recomandabil să te întorci într‑un loc în care ți‑a fost (foarte) bine, pentru că ai așteptări mari, e ușor să nu‑ți fie egalate”. Iar pentru a completa dovezile în acest sens, pot contribui cu această traducere în limba română pe care am făcut‑o – atât cât am putut – a unei poezii dragi mie: „Adevăru‑i simplu, iată: șansă, nenoroc? Nu vă întoarceți niciodată pe același loc. Chiar dacă cenușa‑i caldă, arde și sperați, nu găsești nici tu, nici altul tot ce căutați…”
Și numaidecât momentul acela magic în care „a început să mă intereseze natura”. In‑ clusiv natura umană. Și descoperirea că ma‑ rea este mereu aceeași, „dar de fiecare dată alta”. Exact ca o persoană dragă.
Și să nu uit de această idee, dragă Raluca. „Cred că limbile străine sunt ca prietenii: când ești tânăr, contează numărul; mai târziu, profunzimea și rezistența la uzură”. Exact cum spune unul dintre cei câțiva prieteni ai mei poeți: „Prietenii pe degete să‑i numeri: patru sau șase, cred eu. Bucuria ta să o poarte pe umeri de aici până la Dumnezeu”.
Și constatarea din carte, inspirată de Hans Rosling, pe care l‑am ascultat tot la Chișinău: „Vietnamul e față de China ca Republica Moldova față de România”.
Sigur că „lumea, așa cum e azi, nu prea e un loc generator de optimism”, cum ziceți, dar ce minunat a fost totuși evenimentul din septembrie de la „Cărturești la Muzeu”, Chișinău, organizat de Editura Nemira în acest turneu al imprintulului n’autor, coordonat de editoarea dumneavoastră, Eli Bădică, care a făcut mai bun și acest manuscris, așa cum ați mărturisit.
Toate aceste „observații, mirări, bucurii” și‑au găsit ecou în inima mea de cititor. Într‑un fel puternic, prin frumusețea scrisului, așa cum au făcut pe vremuri Mănâncă, roagă-te, iubește de Elizabeth Gilbert și Rătăcirile fetei nesăbuite de Mario Vargas Llosa.
Despre memoriile femeii și alți dragoni de Raluca Nagy este o carte foarte frumoasă, care înseninează mintea și calea omului din fața cărții.
„Nici n‑am respirat… s‑a terminat prea repede.”
Și ca să fie această carte un pic mai lungă, am ascultat și interviul dumneavoastră recent la Radio România Cluj.
Merg să citesc și cele două cărți ale dum‑ neavoastră de până la aceasta, ca să‑mi placă și de ele: Un cal într-o mare de lebede (Nemira, 2018) și Teo de la 16 la 18 (Nemira, 2021).
Iar aceste ecouri de lectură sunt un semn ca să vă mulțumesc pentru semnătura pe care mi‑ați oferit‑o pe carte: „Pentru Igor, care a dat lumina”.
Atunci n‑am făcut decât să aprind lanterna din telefon când ați semnat pentru Stella.
Cartea dumneavoastră strălucea.
