Odaie albăMiez de zi albTăcere albăCuvinte strigate într‑o disperare albăcalmăcrispatăaproape divină Respirație tot rarăPuls tot mai rarAlbEcranul monitorului alb Nopți albe O zi infinit de
Mă topesc. Minteami se scurge în neantam uitat totcând cum unde de ceși mai ales pentru cine Sufletulmi se lichefiazăprin toți porii Trupul,moale, inconsistentmi se
Imediat după ce-am terminat o carte în care personajul principal e orb, dar n-a fost așa chiar dintotdeauna (Ploaia înainte să cadă de Jonathan Coe),
Mama îmi spunea că aș fi avut o soră mai mare dacă n‑ar fi murit înainte de a se naștenici eu nu voiam să mă
Singurătateaașezată ca o doamnă pe abanosnumără firele de nisippe plaja din Odesa
istorii uitate și scriseistorii actualizateCe ne menține și ce ne impinge mai departe? Suntem o încurcătură, o continuitatea lucrurilor, stărilor, timpurilorori suntem zilnic noi plăsmuiri?
Îmi e frică de durerea fizică sau sentimentalăNu aș putea să explic de ceMă tem să nu fie gravSau că oamenii mă vor înconjuraCând vor
Posomorâtă, lipsită de puteri și tristă,M‑am așezat pe o bancă de la marginea parcului central ,,Ștefan cel Mare ” din Chișinău.Și aici am ajuns cu
În romanul Veronicăi D. Niculescu Toți copiii librăresei (Polirom, 2020), meseria Silviei Albu nu este doar o ocupație. A fi librăreasă devine, pentru o femeie
„Toate le ierți, Doamne de Sus, cu iubire măreață, chiar și pe cei care te‑au dus în Siberii de gheață…” (Grigore Vieru) Pe parcursul lecturii
