Numărul 64 al revistei „TIMPUL din România”, ediția din Republica Moldova, a fost ilustrat cu lucrările sculptorului Pavel Obreja. Numărul 65 este ilustrat cu picturile artistei ucrainence Hanna Kozeletska, muza și partenera de viață a lui Pavel Obreja. Să spun că în spatele acestui cuplu de artiști stă o poveste impresionantă despre creație, inspirație, reciprocitate și dragoste e să mențin liniștea. De data aceasta, stafeta a preluat-o Hanna – artista care pășește dincoace de Nistru și absoarbe cultura și istoria noastră, dar și limba română.
Născută în orașul Krîvîi Rih, din sud-estul Ucrainei, de mică a avut un interes inexplicabil pentru artă. Școala de Artă nr. 2 din orașul natal a fost prima instituție unde și-a hrănit curiozitatea pentru pictură. Între 2016 și 2019 își face licența la Academia de Stat de Design și Arte din Harkiv, în specialitatea pictură de șevalet. Această instituție nu doar a instruit-o ca viitor specialist, dar și i-a oferit conștientizarea profesiei de pictor sub influența lui Roman Nohin, care i-a dăruit libertatea gândirii compoziționale. În același an de după absolvire, 2019, începe perioada kieveană de studii, odată cu programul de masterat la Academia Națională de Arte Frumoase și Arhitectură din Kyiv, în atelierul profesorului Mykola Storozhenko, specializându-se în pictura monumentală.
Pot începe o analiză generală a creației ei, dar o las pe artistă să ne dezvăluie următoarele: „Lucrul meu preferat în pictură este interacțiunea cu natura. Prefer să pictez peisaje alla prima, naturi statice și portrete în plein air, îmi place starea naturii în continuă schimbare. Cât despre mine, pictura în plein air este ca un joc, vreau în permanență să surprind momentul unic al naturii și lumina schimbătoare. De asemenea, îmi plac subiectele figurative și istorice în pictură și desen. Este ca o latură complet diferită a creativității mele, mai profundă și mai fundamentală”.
E inevitabilă participartea unui artist la concursuri, simpozioane, expoziții și tabere de creație. În diapazonul biografic al acestei pictorițe ele se întind în trei țări: România, Republica Moldova și Ucraina. Pe parcursul anilor, a devenit membră a Uniunii Naționale a Artiștilor din Ucraina (NUAU), iar din 2022 trăiește și activează în Republica Moldova. Ideea pe care vreau să o dezvălui e că toate aceste influențe culturale s-au răsfrânt în repertoriul pictural al artistei și voi pune un accent pe subiectele cu tentă istorică.
Izvorul eternității Kyivului (2021), realizată în perioada studiilor de masterat, în tehnica uleiului pe pânză (dimensiuni: 200 x 370 cm), întrunește atât personaje istorice care au pus bazele istoriei Ucrainei, cât și personalități române, cum e figura lui Petru Movilă. O altă personalitate e redată în pictura Constantin Brâncuși (2026), în tehnica cărbunelui pe carton (dimensiuni:120 × 100 cm).
Acum voi face o mică conexiune cu Pavel Obreja. În articolul precedent am scris despre influența pe care au avut-o cronicile ucrainene în sculpturile lui din seria Istorii pe tabla de șah, în special în Răscoala lui Hmelnițki. Acum, influența istoriei și-a întors pagina asupra Hannei Kozeletska. Ce poate fi mai impresionant decât povestea din spatele unei picturi? Ștefan cel Mare și Sfânt, una dintre cele mai recente creații, din acest an, este pictat sub formă de icoană. A fost o comandă din partea locuitorilor din Valea Perjei, raionul Taraclia, cu ocazia hramului bisericii din sat. Fiecare locuitor a strâns câte un ban pentru a acumula suma necesară realizării acestei lucrări. Cel mai incredibil moment este că icoana cu chipul lui Ștefan cel Mare (80 x 60 cm), pictată în culori acrilice pe lemn, a fost zămislită timp de o lună, după etapa documentării istorice. Într-un interviu pe care mi l-a acordat, Hanna Kozeletska mi-a destăinuit că mănăstirile din regiunea Bucovinei au avut o influență deosebită asupra ei, în special Voroneț, nu doar prin frumusețea vizuală, dar și prin tehnica picturală ce își păstrează efectele până în prezent pe zidurile mănăstirii. De aceea icoana lui Ștefan cel Mare are un format atât de nobil – pentru că fiecare detaliu este prelucrat cu curiozitate și respect pentru istoria noastră. Mai mult, în mâna dreaptă domnitorul ține un manuscris: „Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra ființa și neatârnarea țării noastre”. Poate părea banal, dar ca și în Răscoala lui Hmelnițki, e aceeași luptă pentru libertate și demnitate, actuală și azi.
E impresionant că, idiferent de locul unde ne aflăm, de originile pe care le avem, de circumstanțele vieții, un artist mereu va găsi posibilitatea de a crea și de a-și transpune idelie pe pânză, hârtie, perete, orice, pentru că voința de a evolua este adevărata chemare.
