Constatam, și cu alte prilejuri, când aduceam în discuție poezia tânărului Cosmin Andrei Tudor, faptul că imaginarul său poetic pendulează, grație unei sensibilități poetice, pregnante,
Gelu Diaconu este poet, prozator și, nu în ultimul rând, unul dintre jurnaliștii culturali destul de racordați la fluxul actualității literare, pe care o urmărește
*** Cineva a sprijinitDe șira spinăriiMeleO scarăȘi de la o vremeTot urcă. Nu se oprește o clipăNu se poate opriNu se mai poate. Scrisul meuDe
Pornind de la un episod în care Vincent Van Gogh îi dăruiește unei domnișoare o bucată de ziar în care se află învăluită, „frumos curățată”,
Noctiluca este un plancton marin care face apa mărilor intens luminoasă. Nu întâmplător, în recentul volum al Ioanei Nicolaie (Noctiluca, Ed. Vellant, București, 2023), poezia
Pe zidurile cetății, Caligrafia de ceață A dimineții. Ușoare miresme de fum Plutesc printre noi Electrizate. Casele stau înșirate Ca niște clape de pian Care
Secvențe de altădată, în poezia lui Cătălin‑Mihai Ștefan, din Arborele de oraș (Casa de Pariuri Literare, București, 2021), reintră într‑o actualitate luminescentă, încărcată de candoare
Indiferent din ce unghi observă realitatea, surprinzând tot felul de situații care devoalează un întreg repertoriu al energiilor și al trăirilor interioare, poetul Robert Șerban,
În romanul Vântul, duhul, suflarea (Iași, Polirom, 2020) al Andreei Răsuceanu, vântul, duhul și suflarea reprezintă cele trei coordonate ale unor biografii înrudite între ele,
„Când trupul fiului tău zaceÎn portbagaj,Pământul îți tremură sub picioare.”,,Când ești acasă și vine seara,Înnebunești. Fiul tău stă întinsPe un câmp și îngheață.”,,Știu doar că
