Industria cinematografului nu a fost vreodată foarte dezvoltată în spațiul dintre Prut și Nistru. Vorbesc despre industrie în primul rând, nu despre artă, căci artiști
Filmele așa-numite „istorice” sunt o adevărată plagă, dacă e să luăm în considerație influența și aportul lor la nivelul de erudiție generală a societății. În
Ei nu mai sunt… Nu mai are cine ne povesti cum a fost. Martorii oculari au plecat unul câte unul, la fel precum au trăit:
În ediția de astăzi a rubricii, am decis să vă vorbesc despre două filme care au fost premiate la unele din cele mai importante evenimente
La începutul lunii februarie, mă lansam într-o aventură bizaroidă: mă ambiționam să privesc toate filmele din competiția oficială a festivalului de film de la Cannes,
2021 a fost, incontestabil, mai bun decât 2020 în materie de producție cinematografică și acest lucru nu poate să nu bucure. Va fi totuși greu
mă uit la firul de păr de care atârnă acum universul și îmi spun că nu poate fi decât un fir de păr de femeie…
O femeie drăguţă (Serghei Lozniţa, 2017 („Кроткая”)): Războiul din Ucraina și crimele împotriva umanității perpetrate de armata rusă, de o cruzime și sălbătăcie inimaginabile, omoruri
„Première”, revistă specializată franceză, prezenta, în 2018, filmul lui Serghei Loznița, Donbass, drept „o farsă antimilitaristă și antirusă filmată extraordinar”… Doar atât au văzut: o
Era mâna lui Dumnezeu (Paolo Sorrentino, ITA, 2021 (È stata la mano di Dio)): Cât priveam filmul respectiv, tot încercam să-mi amintesc când am primit
