Trecutul ni se prezintă astăzi ca un tablou cu figuri și umbre… Și-n acea aglomerare cețoasă distingem cu greu chipurile unor oameni care au fost.
Alexandru Botezatu a fost o personalitate în epocă, dar astăzi este un nume uitat de contemporanii noştri. Paradoxal, dar cândva, până la cel de-al Doilea Război Mondial, în Chişinău exista o stradă cu nume omonim, De aceea, este firesc ca în procesul nostru de redevelopare a trecutului să-l trecem la capitolul revalorificări și pe acest distins basarabean.
S-a născut la 1847, în comuna Târşiţei, jud. Orhei, într-o familie de boieri moldoveni, nobilă și onestă, foarte avută și răspândită în Basarabia.
Istoricul Gheorghe G. Bezviconi, în cartea sa Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru (București, vol. II,1943, pag. 20), scrie despre două familii Botezatu. Pe noi însă ne interesează numai neamul care l-a dat pe Alexandru: „31. Botezatu 1a), Români. Ilie, pitar, proprietar la Budeul, Bițeni și Hansca (Orhei) și al unei seliște la Manzir (Tighina); împreună cu fiii săi, Constantin și Ioan, nobili la 1818-1821 (vol. I, pp. 48, 102), alegători la 1821. Feciorul lui Ioan, Ilie (+1898), a făcut parte din gruparea moldovenească a fraților Leonard, ca și fiii săi: Nicolae, notar public și președinte al Ligii cetățenilor basarabeni, și Alexandru”.
Și tot acolo este o notă cu precizări genealogice: „O ramură a familiei, Bogza-Botezatu, se trage din Ştefan, tatăl lui Ioan, moşierul din Tărşiţei (Orhei), căsătorit cu Eulampia, fata maiorului Nicandru Borovski (soţia sa era fata moşierului Hâncu din Ghiştelniţa, Orhei). Copiii lui Ioan Bogza-Botezatu: Elena, măritată cu Ioan Munteanu (fiica lor: dr. Eleonora Schoepf-Munteanu, preşedinta Organizaţiei femeilor din Basarabia), apoi – cu Gherman Birmann (♣ 1908), căpitan (fiul lor: căpitanul Nicolae Birmann, căsătorit cu Eugenia P. Şciucă, moşieriţa din Borosenii Noi, Bălţi); Anastasia Ivanov; Alexandru Bogza-Botezatu (1847-1925), naţionalist, soţia sa, Elena (♣ 1939), fiind directoarea Liceului «Regina Maria» din Chişinău; Ioan şi Mihail, moşieri la Tărşiţei. Dosarul 43, 1830, 82”.
Alexandru Botezatu a absolvit Gimnaziul nr. 1 de băieți din Chişinău, apoi a făcut studiile de inginer hotarnic la Kameneţ-Podolsk în Rusia. Activitățile profesionale l-au împrietenit cu inginerul hotarnic Andrei Hodorogea. Având convingeri ferme naționale, cu mult înainte de anul de cotitură 1917, făcuse din casa sa un loc de adunare a intelectualilor, care-i împărtășeau opiniile. La aceste reuniuni, în diferite timpuri, au participat liderii mișcării naționale: Em. Gavriliță, Ion Pelivan, Pan Halippa, Simeon Murafa, Andrei Hodorogea etc. Se discuta aprins despre situația țărănimii basarabene, despre lipsa de școli naționale, de cărți și de presă în limba băștinașilor.
A fost prietenul intim al avocatului Emanoil Gavriliţă, directorul primului ziar românesc din ţinutul nostru, „Basarabi” (1906-1907). Iar în ultimii ani de viaţă legase o strânsă prietenie cu Onisifor Ghibu, fost director al ziarelor „Ardealul” și „România nouă”,ce s-au tipărit la Chişinău în anii 1917-1918.
Luna august a anului 1917 l-a marcat prin moartea martirică a doi prieteni, a doi patrioţi, Simeon Murafa şi Andrei Hodorogea, care au fost ucişi de o bandă bolşevizată, într-o vie de la marginea Chișinăului.
Fiind în etate, Alexandru Botezatu s-a stins din viaţă în anul 1925, la Chişinău.
În ultimile clipe ale vieții, când balansa între viaţă şi moarte, şi-a exprimat ultima dorinţă – ruga cu gură de moarte ca să fie dus la mormânt de către şase ostaşi români, ceea ce i s-a şi îndeplinit, prin bunăvoinţa inimosului general Vasile Rudeanu, care era pe atunci comandant al Corpului III Armată.
Desigur că în acțiunile sale Alexandru Botezatu a fost ajutat şi secondat de inteligenta sa soţie, Elena P. Botezatu (1870–6.IV.1939) fostă directoare a Liceului de fete „Regina Maria” din Chişinău, care s-a născut într-o familie de români basarabeni. A fost profesoară la Gimnaziul nr. 1 de fete din Chișinău, iar după 1918 – profesoară și directoare la „Regina Maria”. A conduns mișcarea de cercetași. Din 4 mai 1931, a stat în fruntea cohortei cercetașelor din Chișinău. Pensionată în 1938. A lăsat o urmă adâncă în arta pedagogică a Basarabiei prin discipolele sale.
Un amănunt important, ce nu poate fi dat uitării – în ziua votării Unirii, la 27 martie 1918, Alexandru Botezatu a sădit în grădina casei sale din Chişinău „Stejarul Unirii”.
Astăzi nu mai cunoaștem locul unde a fost casa familiei Botezatu și care este destinul acelui stejar, dar faptul în sine a devenit istorie şi gestul frumos, sunt sigur, îl vor repeta alte generaţii. Cu toate acestea, am vaga impresie că stejarul secular din str. Maria Cibotari, vizavi de Palatul Republicii, poate fi chiar Stejarul Unirii…
