În multe dintre poeziile din volumul Unterground al lui Florin Dan Prodan, apărut la Editura Junimea în 2023, te izbește tonul confesiv, dar nu ai cum să nu observi că ceea ce ni se divulgă sunt niște lucruri insignifiante, mărunte, banale, cum ar fi faptul că și‑a terminat „primul pachet de saint‑george și, aproape, sticla de bere”. Oprindu‑ne un pic doar la aceste detalii, vom remarca faptul că e vorba de primul pachet de țigări, ceea ce înseamnă că s‑ar putea să mai fie fumate și alte pachete, iar sticla de bere e aproape golită, dar nu e terminată. Par lipsite de relevanță scoase din context, dar când sunt înrămate în zidăria poeziei nu poți să nu le pui în conexiune și cu alte cuvinte de acest tip: „vorbe care abia se aud dar îmi închid și mai mult singurătatea”, dar, mai cu seamă, cu „așa poate că ar începe totul (…)// aș găsi mure, afine și o fată/ pe care să o țin în brațe/ atunci tabloul ar fi mai mare”.
Poemul acesta este o fugă de „zona cu pavilioane năruite, de/ policlinica în care nu mai e niciun doctor și nicio/ boală”, „de geamurile sparte ale fostului palat/ balnear”, adică e o fugă de nesiguranță, de eșec, de prăbușire, de neliniște, de frică, de angoasă. Scapi de toate astea cu ajutorul singurătății, dar singurătatea nu e un capăt de drum, e o zonă intermediară, din care, din nou, vrei să fugi și să scapi. Nu găsești nicio fată pe care s‑o ții în brațe și, de aia, pleci mai departe, în căutarea ei, fugind de disperare, de îngrijorare, de agitație și teamă. Fugi cât te țin „șlapii magici”. Tonul confesiv leagă toate detaliile înșirate de‑a lungul și de‑a latul poeziei și se preschimbă la un moment dat într‑un ton alegoric, neînsemnatul devine grav, ludicul – serios, gluma – dramă, iar toată călătoria asta cu microbuzele „către alte izvoare” – o călătorie inițiatică.
În poeziile din această nouă carte a lui Florin Dan Prodan – o carte superbă, printre cele mai bune din 2023 – se merge mult și îmi amintesc de Jack Kerouac și de Drumul său, doar că aici nu este străbătută America, ci Europa și vagabondul nu e neapărat un hedonist, aflat în căutare de aventuri existențiale, revolta sa fiind înlocuită cu angoasa. Se merge și se așteaptă mult în această carte: „încă aștept ceva, cel puțin/ cred asta…” Una dintre așteptări ar fi și aceea ca să dispară bălțile – adică neliniștile –, dar nu dispar. „Nu totul curge.” Rămân până la sfârșitul cărții.
Unul dintre versurile repetate obsesiv este: „nu toate curg”. Sugerându‑ne un regret că nu se întâmplă. Poate, de asta și se pleacă atât de mult la drum, pentru a uita: „așa am uitat‑o pe fata noapte/ așa am uitat‑o pe Ea și apoi iar am/ uitat‑o/ așa am uitat alte fete care trebuiau uitate./ Poate doar pe cele cu care n‑am schimbat vreun cuvânt nu le‑am uitat”.
Minimalism, ton confesiv, înșirare de întâmplări banale – „va dura până voi goli petul de bere” – refac același traseu inițiatic de la frică și neliniște la singurătate, iar de la singurătate – la reîntoarcerea în lume, ceea ce nu e deloc ușor, e tot mai complicat cu fiecare poezie nouă, cu fiecare nou pas pe care‑l faci, devenind aproape imposibil: „și dacă va trece cineva pe aici mă va// privi cu neîncredere/ ochii și fața mea nu‑i vor arăta altceva/ se va gândi că e bine să plece/ mai departe”. Un final superb. Apoteotic, pentru a exprima starea de izolare, de excludere, de a fi în afara găștii, societății, lumii. Drumul acesta, pe care‑l parcurge personajul, nu e unul fără sens, gratuit, absurd, finalitatea lui e să găsească locul. Acel loc. Pe care nu‑l poate găsi. Iar negăsindu‑l, nici „berea nu‑l poate face mai curajos”.
Personajul din poezie „așteaptă să vină noaptea pentru a începe căutarea”. Căutarea acelui loc. Căutarea acelui loc, unde uitarea devine memorie. Unde Ea începe să poarte un nume. Unde frica devine speranță.
În lipsa unor certitudini clare („lucrurile importante sunt neimportante”; „somn și nebunie sunt hainele mele”; „toate sunt ca apa aici”; „muzica se termină înainte de‑a se termina”; „iubirea are culoarea ghețarilor care trosnesc”), doar plecarea, doar drumul, doar căutarea, doar mutația, doar așteptarea, doar vechile cărări, ușă, gară, mașini, autobuz, călătoria în general sunt singurele certitudini pe care le mai poate avea personajul din carte. Pe care le mai putem avea.