(elevă în clasa a XI‑a)
Tu ești cel care mă face să iubesc această lume și tot ce se află în ea. Ești frumosul de pe lume. Deși drumul către tine e lung, negru și sumbru, tu apari în fața mea în formă de stea, arătându‑mi frumusețea nopții, pe care nu o observam. Mi se spunea că noaptea pentru mulți e de speriat, plină de făpturi sumbre, însă asta ar însemna că acei oameni nu te‑au întâlnit pe tine. Datorită ție vreau mereu să fie noapte, căci noaptea e timpul nostru, în care mereu putem fi împreună și nimic nu ne desparte. Comunicăm unul cu altul în minte, chiar și la distanță. Noaptea suntem fericiți, chiar și dacă dormim, ne întâlnim în vis, acolo împlinindu‑ne dorințele mult iubite și ascunse, dorințele neștiute de nimeni. Tot ce văd îmi aduce aminte de tine. În bolta cerului îți văd ochii, ce mă urmăresc, deschiși, profunzi și iubitori, la fel de senini ca întotdeauna. Nu îmi oferi nicio șansă să te scot din mintea mea, mă urmărești mereu, tu ești lumina în viața mea, iar eu – întunericul. Și atâta timp cât există lumină, mereu va fi și umbra acolo. Sunt umbra în pașii tăi, mereu alături de tine.
