Scriitorul, până a deveni omul care lucrează cu verbul, este, mai întâi, o fiinţă zămislită din carne, oase și sânge, care poate fi răpusă de gloanțe.
Pe 10 martie, la două săptămâni de la începerea războiului, și-a reluat activitatea prima librărie ucraineană. Această librărie a Casei de Editură „Orașul Vechi” din Lvov este mai mult decât un simplu magazin de cărți: aici te poţi retrage în liniște cu o ceașcă de cafea, te poţi afunda într-un fotoliu moale cu o carte în față. E tocmai ceea ce le lipsește atât de mult astăzi sutelor și miilor de persoane strămutate intern, nevoite să fugă mai departe de zonele operațiilor de luptă, spre vestul mai liniștit al Ucrainei.
Câteva zile mai târziu, adică în a treia săptămână de război, cea mai mare rețea de librării – «Є», a anunțat redeschiderea simultană a zeci de magazine de cărţi în orașele din vestul țării. Aceasta, însă, încă nu înseamnă o reanimare completă a pieții de cărți, mai ales că potențialii cumpărători au sărăcit, iar principalele tipografii cu depozitele lor stau blocate la Harkov și sub Kiev.
Redeschiderea librăriilor urmărește nu succesul în afaceri, ci un scop mult mai important: de a-i readuce pe oameni la starea de normalitate, de a le reda sentimentul unei vieți obișnuite. Astăzi, este foarte important ca părinții să aibă posibilitatea să le cumpere copiilor, agitați și speriați, o carte frumos colorată, care să-i poarte printr-o lume minunată și plină de bucurii. Doar țara noastră luptă și pentru dreptul de a scrie, a edita și a citi cărți în limba ucraineană.
Chiar de la începutul războiului, scriitorii și traducătorii ucraineni s-au ridicat în apărarea Patriei, luptând în cele mai diferite direcții, dar pretutindeni cu mare zel. Unii, precum Artem Ceh, Boris Gumeniuk, Serhii Pantiuk, Bogdan Kolomiiciuk, Oleksandr Myhed, frații Kapranov, au plecat cu arma în mână să înfrunte agresiunea inamicului pe front și în orașele natale. Alții, precum Serhii Jadan, Evhenia Zavalii sau Kateryna Kalytko, s-au încadrat în activități de voluntariat, adună bani și obiecte necesare pentru armată, coordonează distribuirea ajutoarelor umanitare spre estul și sudul țării. Mulți literați ucraineni, în aceste zile, au publicat numeroase texte tulburătoare în presa din Occident, au acordat interviuri de rezonanţă, au tradus din ucraineană și în ucraineană sute de pagini despre evenimentele de astăzi. Nu există scriitor ucrainean care să se pronunțe pentru capitulare sau pace cu orice preț. În mod special, trebuie subliniat faptul că și scriitorii ucraineni de limba rusă s-au exprimat categoric împotriva agresiunii criminale a lui Putin și susțin Ucraina. Practic toți oamenii de litere, fără excepție, s-au angajat astăzi în diverse activităţi – luptă cu arma în mână sau pe frontul informativ, stau de gardă, descarcă camioane cu ajutor umanitar, ajută la cazarea refugiaților, organizează ședințe de art-terapie pentru copiii evacuați din orașele supuse bombardamentelor. Cu alte cuvinte, toți se străduiesc să fie de folos, sunt angajaţi în diverse activități, cu excepţia vocației lor de bază – scrierea propriilor opere artistice. Trăim alte vremuri.
Deși, există și abateri frapante de la această regulă: acum câteva zile, criticul literar ucrainean Evhen Stasinevyci a vizitat-o la Kiev pe doamna Natalia Iakovenko – cunoscută intelectuală ucraineană, autoarea multor cărți valoroase de istorie a Ucrainei. De necrezut, dar în aceste zile viforoase, sub bubuitul tunurilor, această femeie-istoric, de vârstă venerabilă, lucrează la o traducere din Titus Livius. Această alegere ea o argumentează astfel: „Să știi, Jenea, că istoria nu începe de la Herodot, de la poveștile lui. Adevărata istorie de la Livius pornește. A sa Ab urbe condita n-a fost tradusă în limba ucraineană și eu, iată, mi-am amintit, de curând, că stau bine cu latina. Pentru realizarea altor planuri ar trebui să muncesc prin arhive, dar nu- mi permite sănătatea, de aceea am hotărât să mă ocup de Livius”. În timpul de față, Natalia Mykolaivna a ajuns la cartea a 29-a din cele 45 de volume ale lucrării De la fondarea Cetăţii (adică a Romei), la războiul cu Hannibal.
Editorii ucraineni care și-au întrerupt activitatea din cauza războiului, a schimbării liniei frontului, precum și din cauza problemelor de logistică și a scăderii aproape totale a cererii de cumpărare, caută să se adapteze la noile împrejurări. Sarcina minimă este ca, cel puţin, să-și poată asigura cu salarii lucrătorii, doar în condiții de război, fără aceste câștiguri modeste, oamenii nu vor putea înfrunta greutățile. Sarcina maximă constă în încercarea de a-și scoate cărțile pe piețele din străinătate, mai ales că, în prezent, interesul pentru Ucraina și, implicit, pentru literatura ucraineană în lume a atins cote maxime. Deja au fost încheiate câteva acorduri privind promovarea sistematică a literaturii ucrainene în Europa, iar asociația editorilor de profil din Ucraina s-a adresat către Ministerul Culturii cu propunerea de a achiziționa cărți în limba ucrainea- nă pentru bibliotecile din străinătate. Doar acum, în multe țări europene sunt sute de mii de ucraineni, atât adulți, cât și copii, care au nevoie de cărți în limba maternă. Cei mai mari actori pe piața de carte ucraineană în timpul războiului au permis descărcarea gratuită a cărţilor pe e-book-urile lor.
În mod deosebit, trebuie să amintim de PEN-clubul ucrainean – organizație care, în cele trei săptămâni de război, a devenit ca un Minister al Afacerilor Externe pentru cultura ucraineană. El se ocupă de realizarea a câtorva proiecte internaționale de amploare, mediază accesul literaţilor ucraineni la cele mai importante publicații din lume, organizează interviuri cu scriitorii ucraineni și le traduce operativ în limbile de circulație internațională. Mai mult, PEN-clubul organizează întâlniri online între scriitori cu renume ucraineni și din străinătate, inclusiv cu laureați ai Premiului Nobel, cu scopul informării sistematice a auditoriului-ţintă din ţările democratice despre evoluţia războiului din Ucraina. Unul din cele mai interesante proiecte ale PEN-clubului este inițiativa editării așa-numitelor „jurnale de război” – o documentare artistică a realității prin viziunea scriitorilor ucraineni; cu anii, o asemenea arhivă va deveni o sursă valoroasă de cunoaștere a adevărului despre agresiunea rusă, iar pentru mulţi literați – un punct de plecare la scrierea romanelor sau altor opere artistice.
Cea mai tulburătoare este poziția cititorilor ucraineni care, firește, reprezintă toate păturile și categoriile de vârstă ale populației. Sub eseurile și fotografiile multor scriitori ucraineni, aceștia lasă astfel de comentarii: noi visăm la victorie și ne rugăm pentru pace, ca voi să puteți iarăși scrie, iar noi să vă citim cărțile. Într-adevăr, cine nu visează astăzi la fel, doar pe timp de război sunt lucruri mai importante decât lectura.
Trebuie să recunoaștem că în vreme de război literatura trece pe planul al doilea. Ea poate să provoace războiul, să dezlănțuie în oameni răutatea și ura (așa cum cărțile nazistului rus Prilepin), poate să descrie omul și lumea după ce trece această tragedie. Dar, în vâltoarea războiului, sub gloanţe, literatura își pierde funcția sa inițială. Când cad bombele, omul caută să fugă și să se adăpostească, să-și apere familia sau să se ia de piept cu dușmanul, la război, omului nu-i arde de carte. Sub explozii, e cu neputinţă să-ți aduni gândurile, așa că în asemenea situații, mult n-ai să citești.
Aceasta, însă, nu înseamnă că literatura dispare cu desăvârșire. În situaţii extreme, în clipe tragice, în pragul morţii, literatura se trezește brusc în noi, doar în cărțile citite găsim răspuns la multe întrebări din lumea înconjurătoare. Cunosc oameni care au reușit să fugă din Kiev doar cu un mic rucsac, dar printre cele mai nelipsite lucruri au pus și o carte. De cele mai multe ori – un volumaș de versuri. Or, cartea îţi amintește de casă, cu ea omul se simte parcă mai protejat; însuși prezența cărții într-un asemenea bagaj este o dovadă că războiul n-a fost în stare să nimicească umanul, intelectualul din noi, n-a putut să ne strivească demnitatea.
În clipele cele mai groaznice, brusc ne reapar în memorie cuvinte și strofe din poeziile îndrăgite, învățate încă la școală, descoperim că ele sunt foarte actuale în aceste zile. Este imposibil de explicat, dar anume în asemenea momente de zguduiri colosale poezia devine mama tuturor artelor, ea ne atinge coardele inimii. Ca și cum ar reînvia esența ei străveche, când bătăile de tobă ale primilor șamani adunaţi în jurul focului erau chemate să lecuiască sufletul și să-l elibereze de duhurile rele.
Niciodată în viață n-am înțeles atât de bine poezia ca în zilele revoluției și în timpul războiului. Anume în asemenea momente ea poate să ne calmeze, să ne facă să plângem, dar și să ne inspire la luptă, să ne învețe să luptăm pentru viață cu dinții strâns încleștați. Cred că nu întâmplător de 9 martie, ziua nașterii celui mai mare poet al ucrainenilor –Taras Șevcenko, toată lumea – de la președinte până la simpli cetățeni – au recitat din versurile sale, au postat citate pe rețelele de socializare, au realizat înregistrări video cu declamatori ai strofelor îndrăgite. În acea zi, tot poporul a înțeles ce armă puternică, mobilizatoare este cuvântul, deși, pe timp de pace, o atare afirmație ar fi primită ca o banalitate patetică.
Există sute de cauze care ne fac să dispreţuim războiul, și trebuie să-l detestăm, însă noi, oamenii Cărții, îl urâm pentru că ne lipsește de posibilitatea de a scrie și citi, adică de a face ceea ce ne este cel mai drag pe lume. Războiul transformă viața într-o luptă primitivă pentru supraviețuire, când toate celelalte suprastructuri ale civilizației trec pe planul al doilea, iar scriitorii se transformă, pur și simplu, într-o țintă pentru bombele dușmanului.
Scriitorul, până a deveni omul care lucrează cu verbul, este mai întâi o fiinţă zămislită din carne, oase și sânge, care poate fi răpusă de gloanțe. Și eu detest războiul anume din cauză că m-a transformat din ființă umană într-un ghem de carne și sânge, într-o țintă, în una din cele patruzeci de milioane de ținte în vizorul soldatului rus.
Traducere din ucraineană de Maria Toacă, Cernăuți
