Cât de diferite ne pot fi după-amiezile! Depind, desigur, de dimineți, adică de copilărie, dar și de amiezi, adică de perioada avântului maxim, a plinătății puterilor. Pictorul Vasile Grama a prins între rame o după-amiază luminoasă și caldă, blândă ca o pisică ce toarce. „Încărcat din întâmplări/ ca un ciorchine de struguri”, el a stors din toate cele văzute și trăite licori tămăduitoare și le-a curs în picturi de chihlimbar pentru ochii noștri obosiți. Timpul a rămas suspendat într-o liniște plină de psalmi.
Nuanțele culorilor sunt atât de pașnice, că simți mângâierea unei mâini dragi, căldura soarelui pătrunzând în celule. Pur și simplu, nu te poți dezlipi de ele și vrei ca tranșa asta să se mențină la nesfârșit.
Surâd toate liniile în picturile sale, pentru că vin dintr-un suflet înțelept și calm. Ca și Vulcănescu, pictorul pare „tulburat numai de limpezime”. În după-amiaza acestei stări de pace pictorul a ajuns, desigur, prin căutări și freamăt. Sunt alegerile pe care le-a făcut de-a lungul anilor. Între dreptate și zarvă, a ales liniștea. La ce folosește dreptatea, dacă în urma ei ies scântei și se transmit valuri de energii negative? Între agitația lumii și sihăstrie, a ales iar liniștea. La ce ar folosi laudele și coroana, dacă în casa sufletului e dezordine? A învățat să accepte adevărurile vieții și să privească senin către amurg.
Dar nu e ușor precum pare în după-amiază. Pentru că se menține încă vie amintirea amiezii, cu fâlfâitul unei păsări luminoase, cu tropăitul vesel al unor copite, cu orizonturi fără margine clar vizibilă, dar promițătoare (Impresii de vară, Evocare, Chemare…). Pentru că începe totuși să se simtă în oase o răceală și un scârțâit, pasărea pare să-și retragă capul între pene, amurgul se lasă plin de incertitudini, iar în sânge sunt destule amintiri dureroase. „Parcă ieri în salbă/ zvon de mure coapte,/ azi frunzele zboară/ galbene, în noapte”(Galina Tarasiuk). O fi „începutul de taină… când vine răcoarea dulce… și umbra mereu pândindu-ne” (Radu Cârneci)? E momentul miraculos când încă mai „înveți să zbori căzând”? (În profunzime”, Întâlnire prin amintire…)
Totuși, cât de frumoase pot fi după-amiezile unor oameni! Ochi blânzi, mișcări domoale, păr cărunt. Au văzut multe și pot face alegeri, au înțeles să prețuiască momentul, să transmită doar bucurie. Înainte e un apus, dar care nu sperie.
Picturile lui Vasile Grama sunt expresia unui asemenea suflet, viziunea asupra lumii într-o după-amiază splendidă, demnă de admirat (Reverie, Rugă, La margine de orizont, Amprentă biblică, Duminica Mare…). „I-a îngăduit liniștii” dinăuntru să curgă firesc. Tăcută? Pașnică. Fericită asemenea fructului în coacere. Duh auriu. După-amiaza unui septembrie luminos. Un Gând de lumină ne-a dăruit la Centrul Expozițional „Constantin Brâncuși” în luna noiembrie, un gând ce conținea mii de alte gânduri luminoase, calde, sugestii pentru meditații. Prin lucrările sale ne oferă și nouă o parolă către beatitudine.
