Două din filmele competiției oficiale a ediției a 76‑a a Festivalului International de Film de la Cannes – Anatomia unei căderi și Zona de interes (respectiv Palme d’Or și Marele Premiu al Juriului) – beneficiază de prestația Sandrei Hüller, 45 de ani, actriță originară din Germania de Est, formidabilă în roluri diametral opuse (aveam impresia că pe ecran se profilează două interprete diferite, o metamorfoză de invidiat: a fi, nu doar a juca). Sandra Hüller obține consacrarea internațională în 2006, cucerind Ursul de Argint la categoria „Cea mai bună actriță” la Festivalul de Film de la Berlin, încarnând personajul principal, Anneliese Michel, în drama lui Hans‑Christian Schmid, Requiem. O poveste curajoasă despre destin, iubire și perseverență, despre o tânără de 21 ani supusă unui ritual de exorcizare, care‑și reia studiile în pofida unei boli nemiloase (epilepsie). Pelicula s‑a bucurat de un succes important, atât de critică, dar și de casă, aureolată de numeroase premii nu doar în regiunile germanofone. Au urmat, în șir indian, roluri memorabile în Madonnen, Anonyma – o femeie la Berlin, Mișcare browniană, Pinocchio, Finsterworld, Lena (Lose Myself ), Dragoste nebună.
Revelația Toni Erdmann
Actrița s‑a întipărit pe retina cinefililor tot la Cannes, în 2016, în pielea consultantei financiare Ines, fiica rigidă psihologic a farsorului Winfried. Comedia dramatică germano‑austriacă Toni Erdmann, girată de Maren Ade, filmată aproape în exclusivitate la București și produsă în colaborare cu Ada Solomon, necesitând la turnare un buget de trei milioane de euro (3,2 millioane de dolari americani), a recoltat la Box Office 11,7 milioane de dolari. Istoria unui tătic excentric de vârsta a treia – cine n‑a văzut uvrajul are ocazia s‑o facă! – decide să‑i facă o vizită surpriză fiicei sale, angajată strategist corporativ în orașul de pe Dâmbovița. Împinsă fără menajamente din zona de confort și echilibru, Ines face față provocărilor: sunt de‑a dreptul hilare secvențele cu petrecerea corporativă în pielea goală, „naked party” și cea în care cu o explozivă energie a disperării intonează The Greatest Love of All, de Whitney Houston, în fața mulțimii de necunoscuți. Impregnată de umor negru și replici beton, pelicula a fost literalmente ovaționată după proiecția oficială, învrednicită de premiul criticii, FIPRESCI, și inclusă în topul listei celor mai bune 100 de filme ale secolului 21 lansat de către BBC Culture. Sandra Hüller candida, atunci, serios pentru premiul de interpretare feminină – mulți și‑o imaginau în posesia Palmierului de Aur, însă zarurile au căzut altfel.
În distribuție, alături de staruri precum Peter Simonischek, Sandra Hüller, Michael Wittenborn, Thomas Loibl, Trystan Putter, Hadewych Minis, Lucy Russell, apar și artiști români de renume: Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol și Victoria Cocias.
Astfel, prin colaborarea plenară la succesul Toni Erdmann, Ada Solomon devine primul producător român în competiție pentru premiile Oscar la categoria „Cel mai bun film străin”.
Ochi în ochi cu camera realizatoarei Justine Triet
În 2019, Sandra este aleasă de Justine Triet – realizatoarea franceză care a luat în Anno Domini 2023 Palmierul de Aur –, pentru rolul Mikaela „Mika” Sanders, în drama Sibyl, împreună cu cele mai solicitate, astăzi, actrițe din Hexagon: Virginie Efira și Adèle Exarchopoulos. În Anatomiauneicăderi, actrița integrează echipa artistică sub bagheta regizorală a Justinei, jucând o mamă acuzată că și‑ar fi asasinat soțul, tatăl copilului său nevăzător. Rolul a fost croit după chip și asemănare – personajul poartă numele interpretei, e Sandra. Spunea realizatoarea la conferința de presă: „Am scris partitura pentru ea, o știa, firește, era unul din lucrurile ce m‑au motivat din debutul aventurii. Voiam să aduc pe ecran o femeie liberă de prejudecăți și stereotipuri, în drept să‑și trăiască după bunul plac activitatea creatoare, sexualitatea, sentimentul matern”.
Pentru a intra totalmente în complicatul personaj central din Anatomia unei căderi, o romancieră de succes, Sandra Hüller, s‑a pregătit timp de trei luni bătute pe muchie. Deși era la a doua colaborare cu Justine, nu lasă nimic la întâmplare, este felul ei de a fi: disciplinată, profundă, concentrată. La terasa cochetă de la „Unifrance” (am ajuns acolo grație invitației generoase a atașatului de presă Florence Alexandre, un bonus atribuit meritului de a fi făcut parte din Juriul Presei internaționale la MyFrenchFilmFestival 2023), Sandra răspunde fără grabă, calm și cu precizie, fără a se lansa în ipoteze: „Am fost o norocoasă. Adesea, oamenii îți atribuie calități, virtuți ce nu există. Sau te complimentează pentru a te convinge să accepți un proiect sau altul. Cu Justine nu e așa. Munca pe platoul de filmare e dragoste la prima vedere”. Lungmetrajul, autopsie de cuplu cu accente detectiviste, întreține ambiguitatea, spectatorii stau cu sufletul la gură până la încheierea procesului: a fost sau n‑a fost crimă? Este doar o cădere de la etaj? O sinucidere regizată în detalii? Finalul rămâne deschis. Luată la întrebări, dur, de către completul de judecată – procurori, avocați, dar și, absolut sfâșietor, de către Daniel, fiul său adolescent –, se ține dârz. Pentru că acțiunea are loc într‑o cabană izolată din Alpii francezi, eroina trebuia să se exprime fluent și nuanțat în franceză, misiune îndeplinită prin lecțiile luate de la Valérie Drouot, directoarea Centrului „de l’Ecoute et de la Voix / Tomatis” de la Paris: „Să pot gândi într‑o altă limbă este un avantaj enorm. Firește, nu voi putea nicicând ajunge la perfecțiunea de exprimare a unei femei franceze… Totuși, cunoașterea limbilor diferite oferă un plus de libertate”, zice actrița, mereu prinsă în angrenajul activităților multiple: joacă la teatru, se filmează, predă și, neîncetat, învață.
Feroce și inhibată la Jonathan Glazer
Zona de interes, al doilea film din competiție cu Sandra pe afiș, e compact și auster, un pumn repezit în stomac, cu scene șocante la care îți vine să închizi ochii. Sandra Hüller nu‑și face planuri de carieră, ci se lasă provocată de oportunități. Într‑o bună zi, un agent de casting a contactat‑o în vederea unui proiect internațional. Totul era strict confidențial: subiectul, numele regizorului, alte detalii. Curând a descoperit că e vorba de o adaptare pentru ecran a cărții Zona de interes, de Martin Amis. Britanicul Jonathan Glazer montează etanș existența paradisiacă a familiei comandantului SS Rudolf Höss cu soția Hedwig și copiii lor ce se zbenguie în piscină, merg la picnic, se joacă cu câinele, în curtea și casa lor de vis, aflată gard în gard, zid în zid cu lagărul de concentrare de la Auschwitz. Scopul scuză mijloacele, mijloacele pervertesc natura umană: în timp ce soțul comandă un studiu pentru „ameliorarea” cuptoarelor cu gaz, a crematoriilor pentru a le spori capacitatea – deci, a asasina cât mai mulți deținuți –, nevasta lălâie și șleampătă, cu coc ridicol de funcționar sovietic, interpretată glacial de Sandra Hüller, măsoară blănurile sustrase de la deținuții condamnați, își cultivă cu pedanterie livada și grădina, se întreține la o cafea cu amicele. O pledoarie pentru umanism, chestionând – a câta oară? – banalizarea ororii, indiferența criminală, ignorarea răului din preajmă, capacitatea umanoizilor de a face pe neștiutorii, de a se da la gard sub pretextul clasic „pe mine nu mă privește, nu fac politică”…
„Să știți că nu eram tentată să joc într‑un film despre Holocaust și cu atât mai puțin să fiu oarecum printre cei responsabili de crime, subliniază interpreta. Dar, în același timp, admir fără tăgadă munca lui Jonathan Glazer. Familia sa este printre victimele acestei tragedii planetare. Ar fi fost o lașitate să zic, de exemplu, că o detest pe tipa asta, nu vreau s‑o joc. Totuși, familia Hösse a existat. Erau ființe umane. Ceea ce nu înseamnă că ar trebui să‑i iubim sau să‑i respectăm… Am petrecut momente extraordinare în procesul de filmare. Totuși, păstrez o fotografie în care mă aflu în mașina mea, surâzând în timp ce părăseam platoul… Simțeam o mare ușurare, o eliberare stranie. Nu mai voiam să fiu cu această femeie, mă grăbeam să scap de ea…”
